Update 17.10 Cele 3 vagoane din compunerea trenului 12823 au ajuns la ora 17.00 în stația Pojorâta, iar la ora 17.30 ajunge și autobuzul care va prelua călătorii pentru stația Sadova, a transmis CFR.
Update 16.35 S-a luat măsura retragerii ultimelor două vagoane din compunerea trenului 12823 cu o locomotivă de ajutor, în stația Pojorâta, de unde călătorii vor fi preluați cu mijloace auto până în stația Sadova.
Regionala Căi Ferate Iași a contactat deja firme auto din zonă pentru microbuzele necesare transbordării auto a călătorilor pe relația Pojorâta-Sadova și retur.
Intervențiile echipelor feroviare și ale ISU în zona km 75+100 vor continua după retragerea celor două vagoane ale trenului 12823 din linie curentă.
Update 16.30 Compania Națională CFR transmite că aluviunile au acoperit calea ferată la km 75+100.
Reprezentanții Regionalei Căi Ferate Iași au solicitat intervenția ISU Suceava pentru eliberarea liniei. Forțele ISU se află deja la fața locului. A fost cerut un utilaj care să ajute la degajarea aluviunilor de pe linie.
Stire initiala În acest moment, trenul IR 12830 staţionează în staţia Sadova, iar trenul IR 12832 staţionează în linie curentă între staţiile Pojorâta – Câmpulung Moldovenesc.
În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor.
Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre reluarea circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și îi asigură că face toate operațiunile necesare pentru asigurarea unui transport în siguranță.
S-a luat măsura retragerii ultimelor două vagoane din compunerea trenului 12823 cu o locomotivă de ajutor, în stația Pojorâta, de unde călătorii vor fi preluați cu mijloace auto până în stația Sadova.
Regionala Căi Ferate Iași a contactat deja firme auto din zonă pentru microbuzele necesare transbordării auto a călătorilor pe relația Pojorâta-Sadova și retur.
Intervențiile echipelor feroviare și ale ISU în zona km 75+100 vor continua după retragerea celor două vagoane ale trenului 12823 din linie curentă.