x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un pasaj din Constanța va deveni zonă pentru artiștii murali și cântăreții stradali

Un pasaj din Constanța va deveni zonă pentru artiștii murali și cântăreții stradali

26 Apr 2021   •   20:26
Un pasaj din Constanța va deveni zonă pentru artiștii murali și cântăreții stradali
Sursa foto: ABADL

Pasajul de la Gara Constanța va fi transformat în zonă pentru expoziții și concerte stradale. De asemenea, în interior va fi alocat un spațiu pentru pictura murală.

Reprezentanții Primăriei și ai asociației Creative Plus au decis să transforme pasajul de la Gară într-un punct de atracție al orașului Constanța.

Pasajul va funcționa nu doar ca loc de trecere, ci și ca spațiu în care tinerii își pot petrece timpul liber.

Pasajul va fi amenajat pentru desfășurarea periodică de evenimente culturale, educative și sociale.

Proiectul inițiat de tinerii constănțeni se numește „Underground Art Flipping - pasajul de la Gară“, iar la finalul acestuia pasajul va avea pereți cu artă murală și mesaje educative și un loc special amenajat pentru concerte stradale.

„Arta murală (4 pereți) - vor fi realizate mesaje educative pentru dezvoltare durabilă, mesaje pozitive, dar și reguli generale cu tematica reciclare, pentru informarea trecătorilor. Busking (cântat în stradă) - pentru că există foarte mulți artiști nedescoperiți care au nevoie de oportunități de a ieși la suprafață și de a-și demonstra talentul în arta muzicală, în fiecare lună se va desfășura un concert stradal în care tinerii amatori vor organiza evenimente muzicale și rap battles. Arta vizuală - Galeriile de artă/expoziție: pasajul are mai multe spații care pot servi ca loc pentru expoziție fotografică și galerii de artă. Locurile respective vor fi amenajate în așa fel încât, lunar, voluntarii proiectului să poată schimba tablourile/fotografiile din vitrine fără a împiedica trecerea prin pasaj”, au explicat reprezentanții Primăriei Constanța.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pasaj constanta