Un tânăr în vârstă de 19 ani a avut parte de o moarte pe cât de tragică, pe atât de stupidă, după ce arma pe care el și amicii săi încercau să o ascundă în mașina în care se aflau s-a descărcat în mod accidental. Tragedia s-a petrecut în a doua zi de Crăciun, pe raza satului Măgura, comuna Ulma.
Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că cei trei tineri, toți din Ulma, s-au urcat în a doua zi de Crăciun într-un autoturism de teren Mitsubishi, cu volan pe dreapta, și au intrat în pădure.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a declarat pentru monitorulsv.ro că, din primele verificări, rezultă că cei trei tineri s-au deplasat cu autoturismul în liziera pădurii din localitate, iar când l-au văzut pe pădurarul din localitate au încercat să ascundă arma sub bancheta din spate.
„În acel moment, arma s-a descărcat în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei. Un proiectil din armă l-a lovit pe unul din tineri, în vârstă de 19 ani, care a decedat”, a declarat ofițerul.
Conform unor surse, tânărul de 19 ani, Nicolae Torac, era pe scaunul din stânga față, iar glonțul i-a intrat în zona cefei. Tânărul a murit câteva ore mai târziu la spital.
Scenariul cel mai probabil este că Nicolae Torac i-a dat arma tânărului care era pe bancheta din spate, pentru a o ascunde. Neavând nici un fel de instruire în domeniul armelor și munițiilor, tinerii nu au realizat pericolul la care se expun, manevrând o armă care nu era nici măcar asigurată.
Ancheta de la fața locului a fost preluată de judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
De asemenea, cercetări au demarat și polițiștii de la Serviciul Arme al poliției județene. Din mașină și de pe mâinile tinerilor au fost ridicate urme papilare, în încercarea de a se lămuri condițiile exacte în care s-a produs tragicul deces.
Cert este că arma nu era deținută legal, urmând a se stabili proveniența acesteia.