x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un versant, cu tot cu pădure, s-a prăbușit în pârâul Azuga. Un cartier riscă să fie înghițit!

Un versant, cu tot cu pădure, s-a prăbușit în pârâul Azuga. Un cartier riscă să fie înghițit!

10 Apr 2020   •   21:07
Un versant, cu tot cu pădure, s-a prăbușit în pârâul Azuga. Un cartier riscă să fie înghițit!

UPDATE:

Prefectura Prahova anunță că 150 de persoane au fost evacuate la Azuga, în urma alunecării de teren de vineri searaă. instituția adăugând că terenul aparține Casei Regale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„La fața locul se află și domnul prefect Cristian Ionescu, alături de o echipă mixtă formată din reprezentanți ai ISU Prahova, Jandarmeriei și Apelor Române. Zona în care s-a produs alunecarea nu este cunoscută ca fiind una predispusă unor astfel de fenomene. Alunecarea a ajuns până la marginea gospodăriilor, iar pericolul avansării acesteia se menține, motiv pentru care s-a dispus evacuarea a aproximativ 150 de persoane din peste 20 de locuințe”, a transmis Prefectura Prahova.

În ce privește cazarea, autoritățile locale și cele județene caută soluții, astfel încât masura de urgență să acopere atât nevoia unui acoperiș temporar pentru cei aflați în această situație, dar și regulile impuse de contextul actual generat de COVID-19.

„Estimarea pagubelor, dar și cercetarea cauzelor care au dus la acest dezastru natural vor fi efectuate pe zi, începând de sâmbătă dimineață”, a adăugat sursa citată.

În total, 20 de familii au fost evacuate, vineri seara, din casele lor din Azuga, după ce o alunecare de teren a avut loc în localitate.

„S-au făcut demersuri pentru a fi cazați la una sau două unități hoteliere unde vor avea și hrană asigurată. Totodată, în zona alunecării din cauza blocării albiei râului s-a format un baraj. Din acest motiv pompierii acționează cu motopompe pentru a evacua apă din amonte câte aval. În acesta seară mai multe echipaje de pompieri vor acționa și vor monitoriza zona. Mâine (sâmbătă -n.red.) dimineața se vor face din nou evaluări și se v-a proceda la deblocarea albiei pârâului cu utilaje specifice”, a transmis ulterior, Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

O alunecare uriașă de teren s-a produs, în această seară, în Azuga,  a anunțat Antena3. Versantul Baiului a luat-o la vale, cu tot cu pădure, iar pământul a blocat pârâul Azuga. Un întreg cartier, aflat la baza versantulu, este în pericol să fie înghițit, iar oamenii au evacuat deja locuințele.

Mai mult, din cauza alunecării de teren, pârâul Azuga a fost blocat, iar acum există pericol ca apa să se umfle și să iasă din matcă.

"În localitatea Azuga, pe strada Umbroasă s-a produs o alunecare de teren. Alunecarea nu a ajuns încă la locuințe, dar preventiv în această seară vor fi evacuate 20 de familii, deoarece există posibilitatea ca acesta să avanseze către locuințe.

Din primele informații se pare ca a fost afectat și cursul pârâului Azuga. Autoritățile locale vor stabili spații de cazare pentru familiile evacuate. La fața locului sunt 17 pompieri militari", se arată într-o informare a autorităților locale.

 

×
Subiecte în articol: alunecare de teren