x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ursul a intrat și în curtea președintelui CJ Harghita, Borboly Csaba. „Treziţi-vă la Bucureşti!”

Ursul a intrat și în curtea președintelui CJ Harghita, Borboly Csaba. „Treziţi-vă la Bucureşti!”

de Redacția Jurnalul    |    29 Aug 2024   •   09:10
Ursul a intrat și în curtea președintelui CJ Harghita, Borboly Csaba. „Treziţi-vă la Bucureşti!”

O alertă de urs a fost emisă, în noaptea de miercuri spre joi, pentru municipiul Miercurea-Ciuc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, precizând că animalul a intrat în curtea casei sale.

"Noaptea trecută, a fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Miercurea-Ciuc. S-a transmis mesaj de avertizare RO-ALERT", a informat, joi dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a scris pe pagina de Facebook că ursul a intrat din nou în curtea sa, susţinând că România este "corigentă" la rezolvarea conflictelor dintre urşi şi om.

"Azi noapte, ursul a revenit! A intrat în curtea noastră şi a 'verificat' dacă careva dintre uşi este deschisă! Nu este acceptabil! România este corigentă la rezolvarea conflictelor dintre urşi şi om, conform legislaţiei şi tratatelor Europene! Treziţi-vă la Bucureşti!", a scris Borboly Csaba.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×