x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire șocantă la Spitalul Pantelimon din Capitală. Cine ar fi vinovat de zecile de morți de la Secția ATI

Descoperire șocantă la Spitalul Pantelimon din Capitală. Cine ar fi vinovat de zecile de morți de la Secția ATI

de Redacția Jurnalul    |    17 Apr 2024   •   12:15
Descoperire șocantă la Spitalul Pantelimon din Capitală. Cine ar fi vinovat de zecile de morți de la Secția ATI

O nouă informație schimbă situația îm cazul morților de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală.

Potrivit unor medicale şi juridice, o asistentă ar fi modificat din propria iniţiativă doza de noradrenalină, crezând că astfel poate să salveze bolnavii, deşi nu ar fi avut voie.

Toate persoanele audiate până acum, medici și asistente de la ATI, au susținut că nu s-a întâmplat nimic în neregulă.  Astfel că singurele care mai pot dovedi ceva sunt fişele electronice ale aparatelor.

Dacă injectomatele din Secţia de Terapie Intensivă ar putea arăta istoricul privind dozele administrate de noradrenalină la începutul lunii aprilie, adevărul ar putea ieşi la suprafaţă.

Procedura medicală spune clar că medicul este cel care indică doza de noradrenalină și aceasta poate fi doar în aceste condiții administrată de o asistentă medicală. 

Între timp, zeci de aparținători au sunat în Secția ATIa Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală pentru a-și muta rudele într-o altă unitate medicală. 

Sunt însă medici care spun că aparținătorii nu ar trebui să își facă griji în acest sens, şi asta pentru că pacienții sunt îngrijiți corect.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorii au primit o sesizare de la un angajat al spitalului cu privire la faptul că, în perioada 4 - 7 aprilie 2024, în Secţia ATI ar fi decedat aproximativ 20 de pacienţi ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe mijloace de probă. 

Totodată, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii verifică aparatura medicală de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Sunt foarte multe semnale de alarmă care vin din partea reprezentanţilor Colegiului Medicilor Bucureşti, însă şi din partea aparţinătorilor.

Reprezentanții Colegiului Medicilor Bucureşti spun că este foarte important să avem în continuare încredere în medici, mai ales că până în acest moment neregulile semnalate de asistenta din Secţia ATI nu au fost dovedite, transmite Antena3 CNN.

Declarațiile personalului medical de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon, care susțin că nimic nu este în neregulă, vin în contextul în care zeci de pacienți mor într-un ritm alert. În perioada 4-7 aprilie (circa 4 zile) zile au murit circa 19 oameni iar în luna martie 2024 au decedat 80 de pacienți la aceeași secție din spital.

 

 

×