x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vremea severă dă peste cap circulația CFR Călători

Vremea severă dă peste cap circulația CFR Călători

de Redacția Jurnalul    |    18 Feb 2026   •   09:36
Vremea severă dă peste cap circulația CFR Călători
Sursa foto: Vremea rea dă peste cap circulația trenurilor

Vremea severă a dus la suspendarea mai multor trenuri CFR Călători miercuri, pe rutele București, Brașov, Constanța și Galați.

Circulația feroviară este grav afectată miercuri, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din mai multe zone aflate sub avertizare meteo. CFR Călători a anunțat suspendarea temporară a mai multor trenuri pentru a permite intervenții și degajarea căii ferate.

Printre trenurile afectate se numără mai multe curse InterCity, InterRegio și Regio.

IC 535, IC 534, pe distanța București Nord – Brașov și retur
R 3021, R3024, pe distanța București Nord – Brașov și retur
R 3022, pe distanța Ploiești Vest – București Nord
R 3023, pe distanța București Basarab – Ploiești Vest
IR 1628 și R 3027, pe distanța Brașov – București Nord și retur
IR 1571, pe distanța București Nord – Galați
R 5025, pe distanța Ploiești Sud – București
R 5072, pe distanța Mizil – Brazi
RE 5071, pe distanța București Nord – Ploiești Sud
R 8581, R 8580, pe distanța Slobozia Veche – Ciulnița și retur
IR 16079, IR 16078, IR 16083, IR 16082, IR 16081, IR 16080 pe distanța București Nord – Constanța și retur.

Circulația feroviară între Ploiești și București a fost închisă începând cu ora 05:00, din cauza copacilor căzuți pe linia de contact. Intervențiile pentru remedierea situației sunt în desfășurare.

CFR Călători a pus la dispoziția managerului infrastructurii feroviare, CFR SA, locomotive diesel pentru sprijinirea operațiunilor de intervenție. Circulația în zonele afectate se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite de CFR SA, compania responsabilă de organizarea și dirijarea traficului feroviar.

Reprezentanții companiei avertizează că situația este în continuă evoluție, iar alte modificări pot apărea în funcție de condițiile meteo.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vreme severa cfr circulaţie
Parteneri