„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București şi instituţiile de cultură din subordine, se alătură Nopţii Europene a Muzeelor şi își așteaptă vizitatorii în data de 14 mai cu expoziții, spectacole de muzică și teatru, recitaluri, prezentări interactive și tururi ghidate ale unor case memoriale din Capitală”, potrivit unui comunicat de presă
Printre evenimentele organizate se numără expoziții la Palatul Șuțu, inclusiv expoziția permanentă ”Timpul Orașului”, care, pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotație inversă fabricat de Casa Collin din Paris, propune o călătorie începută în prezent care se îndreaptă spre trecut, mini-recitaluri de jazz și muzică clasică la Muzeul Theodor Aman, observații astronomice la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, înregistrări celebre în interpretarea pianistului Dinu Lipatti se vor putea auzi la Casa Artelor Dinu Lipatti, iar bursierii Fundației Regale Margareta a României vor susține un recital extraordinar de muzică clasică, precum și prezentarea interactivă a păpușilor de la Teatrul Țăndărică unde vizitatorii pot vedea, printre altele, cum, dintr-o bucată de lemn, se realizează o păpușă sau o marionetă.
„Pe lângă numeroase alte evenimente culturale organizate pentru noaptea de 14 mai, la Muzeul Național al Literaturii Române vor cânta, în concert, cei de la Sarmalele Reci, iar apoi, invitatul de la miezul nopții va fi Florin Piersic Jr. Şi Primăria Capitalei îşi va deschide porţile şi va găzdui 9 expoziții, o proiecție cu filme istorice din arhiva Muzeul Municipiului București și o instalație video despre București. Sunt pregătite multe surprize și pentru copii, dintre care amintim Vânătoarea de obiecte din muzeu, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române (și în cadrul căreia obiectele ascunse vor avea legătură cu activitatea de scriere/lectură), tururi ghidate la Mărțișor sau ateliere de colorat și vopsit blazoane, steaguri, scuturi și săbii, organizate de Opera Comică pentru Copii”, menționează PMB.
Totodată, pentru a veni în întâmpinarea bucureştenilor şi turiştilor, special pentru acest eveniment, Primăria Capitalei, prin TPBI şi STB, a înfiinţat linia specială de transport public 362 - care va funcţiona în noaptea de 14 mai, pe traseul Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Piaţa Romană, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Unirii (conform hărţii ataşate) de la 19.00 până la 20.00.
Astfel, în Noaptea Muzeelor vor putea fi vizitate 22 de instituții de cultură aflate în administrarea Primăriei Capitalei: Teatrul Țăndărică, Muzeul Municipiului București, Muzeul George Severeanu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Victor Babeș, Muzeul Fredric Storck și Cecilia Cuțescu Storck, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, Casa Artelor Dinu Lipatti, Muzeul Național al Literaturii Române, Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor, Casa Memorială George și Agatha Bacovia, Casa memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, Casa Memorială Liviu și Fanny Rebreanu, Casa Memorială Anton Pann, Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, Opera Comică pentru Copii, ARCUB și Primăria Municipiului București.
(sursa: Mediafax)