x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 35 de primari din Apuseni cer referendum privind exploatarea de la Roşia Montană

35 de primari din Apuseni cer referendum privind exploatarea de la Roşia Montană

18 Oct 2012   •   14:35
35 de primari din Apuseni cer referendum privind exploatarea de la Roşia Montană
Sursa foto: MARIN RAICA / INTACT IMAGES

35 de primari din localităţile din Apuseni au semnat un memoriu prin care cer organizarea la 9 decembrie 2012, o dată cu alegerile parlamentare, a unui referendum regional privind exploatarea zăcămintelor de aur şi argint de la Roşia Montană. Memoriul întocmit în data de 2.10.2012 şi înregistrat la Consiliul Judeţean Alba la data de 12.102012  solicită comisiei juridice din cadrul CJ Alba, un punct de vedere consultativ asupra legalităţii şi oportunităţii organizării acestei consultări populare, care va sta la baza deciziei politice a aleşilor judeţeni. Conţinutul Memoriului a fost făcut public în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Alba de astăzi. Cele 35 de primării, dintr-un total de 78 care compun judeţul Alba, reprezintă peste 150.000 de cetăţeni, aproape jumătate din locuitorii judeţului. Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu a susţinut recent necesitatea organizării unui referendum local pe tema Roşia Montană. "Cred că trebuie făcută o consultare largă, cetăţenească, la nivel local, în care cetăţenii să îşi exprime punctul de vedere prin eventual forma unui referendum şi în care să spună da, suntem de acord, sau nu, pentru că trebuie să recunoaştem, este un proiect care a stârnit controverse”, a susţinut Tăriceanu. El a mai spus că dacă  proiectul minier de la Roşia Montană nu se va realiza, "statul româ are o mare problemă de mediu pentru că trebuie să ne scotocim prin buzunare cam de un miliard de euro ca să facem toate lucrările de mediu pe ceea ce a lucrat în trecut exploatarea".

×
Subiecte în articol: referendum rosia montana