Ministrul de Interne, Gabriel Berca, a declarat ca in urma verificarilor dispuse au aparut deja semne de intrebare privind 52 de angajati care detin arme letale si care sunt in analiza Directiei medicale pentru ca au avut probleme de natura psihologica.
Ministrul Gabriel Berca a spus ca in cazul lui Gheorghe Vladan problema nu este faptul ca avea permis de port-arma, ci ca Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) nu a avut o activitate de cunoastere a comportamentului acestuia.
"Nu este o problema daca ai permis de port-arma si mergi la vanatoare. Avem nevoie de oameni in sistem pe care sa ne bazam din toate punctele de vedere, adica oameni cu integritate in familie, oameni care nu au deviatii de comportament", a spus ministrul, la emisiunea "Dupa 20 de ani", de la Pro TV.
Gabriel Berca a reafirmat ca a dispus ca, la nivelul ministerului, toti cei care detin arme letale sa fie verificati.
"Avem vreo 52 de cazuri cu semne de intrebare. In momentul in care vom avea toate aceste date, vom vedea cati astfel de oameni, potentiali infractori sau potentiali oameni care pot sa le creeze probleme cetatenilor, avem si vom vedea ce vom face. Avem deocamdata 52 de oameni, nu care au un comportament deviant, ci care au avut probleme de natura psihologica si care in acest moment sunt in analiza Directiei medicale, si pentru care vom lua masurile de urgenta", a spus ministrul Gabriel Berca.
Intrebat daca celor 52 de persoane le-au fost retrase armele, Berca a raspuns: "Dupa stiinta mea si dispozitiile mele, nu mai au arme. Eu sper ca acest lucru chiar sa se intample, si verificarile sunt permanente".
Ministrul de Interne a precizat ca in acest moment se discuta de o problema care nu a fost analizata foarte multi ani si este bine ca aceasta analiza sa fie facuta cu seriozitate si rigurozitate.
"Suntem dupa 20 de ani si avem multe restante fata de societatea romaneasca. Nu acuz pe nimeni. (...) Aceasta activitate se desfasoara la nivelul fiecarui judet. Astept rezultatele, care vor veni foarte repede. (...) Se verifica fiecare permis de port-arma si asteptam rezultatele", a mai spus Berca.
Ministrul a adaugat ca dupa cazul Vladan s-a discutat foarte mult si s-au facut afirmatii la adresa tuturor politistilor, ceea ce reprezinta o nedreptate pentru cei care isi fac datoria.
"Aceste evenimente tragice arunca o anatema pe tot corpul politienesc. Nu este in regula lucrul acesta. Sunt oameni care in fiecare zi, in strada, isi fac datoria si ei sunt multi. Or, din acest punct de vedere, cred ca eu, ca ministru, trebuie sa dau un semnal foarte serios de sprijin catre cei care merita, adica spre cei care isi fac datoria. Mai departe masurile vor fi dure pentru cei care, din interiorul sistemului, aduc atingere ministerului", a mai spus Berca.
Ministrul a mai precizat ca in urmatoarea sedinta a CSAT va fi abordata si problema profesionalizarii corpului politienesc, amintind ca sunt oameni in sistem care nu au avut nici macar un curs de initiere in cariera.
Ministrul Administratiei si Internelor a cerut verificarea tuturor detinatorilor de arme letale, inclusiv a politistilor, precum si a angajatilor din sursa externa.
Decizia a fost luata la o saptamana dupa ce agentul de politie Gheorghe Vladan, sofer la Policlinica MAI, si-a impuscat mortal sotia si o colega a acesteia, ranind alte sase persoane, angajati si clienti ai coaforului din complexul Perla din Capitala.