x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 58 de misiuni Salvamont și 65 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

58 de misiuni Salvamont și 65 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

15 Ian 2022   •   13:00
58 de misiuni Salvamont și 65 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Echipele Salvamont România au avut 58 de misiuni de salvare într-o singură zi. 65 de persoane au fost salvate, una a murit, iar 29 de turiști au ajuns la spital.

În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Național Salvamont, au fost primite 58 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

În timpul misiunilor, salvamontiștii au salvat 65 de persoane. Dintre acestea, 29 de victime au fost predate Serviciului de Ambulanță și SMURD pentru a fi transporte la spital. Într-un caz s-a solicitat elicopterul medical, iar echipa IML a preluat un cadavru.

Cele mai multe misiuni au avut echipele din centrele Salvamont Cluj, Brașov, Bușteni, Azuga și Lupeni. De asemenea, au fost misiuni ale echipelor Salvamont Gorj, Muntele Mic, Borșa, Neamț și Sibiu. Alte misiuni au fost în Dâmbovița, Bistrița-Năsăud, Suceava, Alba, Predeal, Maramureș, Bihor și Bacău.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamont