x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 70% dintre români îşi petrec vacanţele acasă

70% dintre români îşi petrec vacanţele acasă

19 Iun 2010   •   00:00
70% dintre români îşi petrec vacanţele acasă

Peste două treimi dintre româini stau acasă în vacanţă. La fel ca şi bulgarii (71%), iar cei mai mulţi dintre aceştia, respectiv 87%, sunt vârstnici, se arată într-un studiu al companiei de cercetare GfK România. Următorii în clasament sunt ungurii şi portughezii, două treimi dintre aceştia petrecându-şi vacanţele acasă. La polul opus, cei mai împătimiţi să călătorească sunt suedezii (87%), olandezii (85%) şi belgienii (77%).



La nivel global, aproape 40% dintre persoanele chestionate de GfK au declarat că nu obişnuiesc să călătorească în timpul liber. Cifra creşte la 61% în cazul Europei Centrale şi de Est şi scade la 37% în statele vest-europene.  În majoritatea statelor analizate, cei care călătoresc cel mai mult sunt tinerii. "Germania este singura ţară în care nu există o diferenţă între cei tineri şi cei în vârstă la acest capitol, ambele categorii mergând în vacanţe la fel de des. În SUA şi Marea Britanie, persoanele în vârstă călătoresc mult mai mult, numai aproximativ patru din zece persoane alegând să stea acasă", se arată în studiul GfK România, citat de Mediafax.

În ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă, circa două treimi din populaţie preferă propria ţară. Dintre statele Europei Centrale şi de Est, cei mai ataşaţi de propria ţară sunt polonezii (76%) şi ungurii (71%), iar în Europa de Vest pe primele locuri se află portughezii (circa 70%), italienii şi spaniolii (66%), precum şi francezii (60%). "80% dintre americani sunt «naţionalişti», iar turcii chiar într-o proporţie mai mare - 95% aleg să îşi petreacă concediul în Turcia. Locuitorii multora dintre ţările europene optează pentru sudul continentului: în special belgienii (42%) şi olandezii (peste 35%), dar şi trei din zece nemţi", se mai spune în studiu. În cazul românilor, 42% dintre aceştia afirmă că îşi petrec vacanţele în propria ţară.

În timpul vacanţelor, un sfert dintre români îşi vizitează familia şi prietenii, pondere similară cu cea a polonezilor. Tot la prieteni şi familie merg şi turcii (38%), francezii (23%), britanicii (22%) şi un sfert dintre americani. Alţi turişti preferă o vacanţă activă, în care să practice sporturi precum înotul, mersul cu bicicleta, urcatul pe munte sau căţăratul. Astfel, în Europa de Vest, belgienii (31%) sunt cei mai activi, fiind urmaţi de germani (26%). În Europa Centrală şi de Est, turcii sunt cei mai dornici de vacanţe active (43%), fiind urmaţi de cehi (37%).

Turiştii mai preferă să meargă în baruri sau cluburi, primii în clasamentul pe Europa fiind românii (24%), portughezii (22%) şi nemţii (20%). Mersul la cumpărături este preferat de 6% dintre cei care călătoresc, românii clasându-se din nou printre cei împătimiţi (8%), alături de turci (8%) şi americani (7%).

În ceea ce priveşte bugetul alocat vacanţelor, peste o treime dintre respondenţi la nivel global au spus că în acest an sunt dispuşi să aloce maxim 1.000 de euro de persoană, iar 21% dintre aceştia nu vor cheltui mai mult de 500 de euro."Numai unul din zece cheltuie între 1.000 şi 2.000 de euro. Această cifră se triplează în Suedia, în vreme ce aproximativ 20% dintre olandezi şi belgieni sunt pregătiţi să plătească peste 1.000 de euro", potrivit studiului. Românii sunt mai atenţi cu banii pe care îi dedică concediilor, 23% dintre persoanele intervievate afirmând că îşi permit un buget de maxim 1.000 de euro. Dintre aceştia, 16% alocă sub 500 de euro în astfel de perioade.

Studiul GfK despre vacanţe a fost realizat în primăvara acestui an pe un eşantion de 16.364 de persoane, cu vârste peste 15 ani, din 16 ţări.

×
Subiecte în articol: observator