x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șoferi aflați pe banda de urgență a A2, pedepsiți cu ajutorul imaginilor din elicopterul Poliției

Șoferi aflați pe banda de urgență a A2, pedepsiți cu ajutorul imaginilor din elicopterul Poliției

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2024   •   16:15
Șoferi aflați pe banda de urgență a A2, pedepsiți cu ajutorul imaginilor din elicopterul Poliției

Șoferii unor mașini care circulau pe banda de urgență a A2 au fost pedepsiți cu ajutorul imaginilor înregistrate de elicopterul Poliției. În timpul operațiunii, 11 șoferi au fost înregistrați în timp ce evitau coloanele auto folosind banda de urgență.

Operațiunea a avut loc duminică. Polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regulile de circulație, a transmis IPJ Constanța.

Acțiunea a avut loc pe Autostrada A2, iar la activitățile desfășurate a participat și un elicopter al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.

Acesta a survolat autostrada, comunicând echipajelor rutiere de la sol abaterile constatate.

„Pe fondul valorilor ridicate de trafic, au fost depistați 11 conducători auto care s-au deplasat cu vehiculele pe banda de urgență, pe sensul de mers Constanța – București. Față de aceștia a fost luată măsură reținerii permiselor de conducere în vederea suspendării, totodată conducătorii fiind sancționați contravențional”, a precizat IPJ.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 20.000 de lei.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: a2 elicopter soferi