x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident între două camioane pe Autostrada București-Pitești. Un pasager a murit

Accident între două camioane pe Autostrada București-Pitești. Un pasager a murit

02 Iun 2021   •   09:36
Accident între două camioane pe Autostrada București-Pitești. Un pasager a murit
Sursa foto: Hepta

Un accident în care au fost implicate două camioane a avut loc miercuri dimineața pe Autostrada București-Pitești, în zona localității Bolintin Vale, județul Giurgiu. Un pasager dintr-un camion, în vârstă de 30 de ani, a murit.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe autostrada A1 București - Pitești, pe sensul către capitală, la kilometrul 21+100 de metri, în zona localității Bolintin Vale, județul Giurgiu.

Conform ISU Giurgiu, în accident au fost implicate două camioane.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind inconștientă. Este vorba despre un pasager care se afla într-unul dintre camioane. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajele SAJ și SMURD care au început manevrele de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul bărbatului.

Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui conducător auto la locul evenimentului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident mortal