Potrivit polițiștilor din Arad, duminică seara, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureș (Periam Port- județul Timiș) spre malul drept (județul Arad), în extravilanul localității Semlac, cu o barcă din lemn.
În ambarcațiune, s-au îmbarcat 11 persoane, cinci adulți și șase copii. La aproximativ trei metri de mal barca s-a scufundat, au stabilit anchetatorii.
În urma incidentului, a murit un copil de aproape patru ani, din Semlac. În prezent, sunt căutați un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac si doi copii din Nădlac, au mai anunțat polițiștii.
Anchetatorii au descoperit mai multe neregulli.
„Din cercetări a reieșit că bărbatul care conducea nu deține certificat de conducător al ambarcațiunii, iar ambarcațiunea nu este înmatriculată. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat Poliția Arad.
Ca urmare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. Cercetările se fac într-un dosar penal de ucidere din culpă.