x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Actorul Leslie Nielsen s-a stins din viaţă, la 84 de ani

Actorul Leslie Nielsen s-a stins din viaţă, la 84 de ani

29 Noi 2010   •   09:36
Actorul Leslie Nielsen s-a stins din viaţă, la 84 de ani
Sursa foto: /Reuters
Actorul de comedie Leslie Nielsen, cunoscut pentru rolurile din "Airplane!" sau "The Naked Gun", s-a stins din viaţă, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Fort Lauderdale, Florida

Impresarul actorului a declarat că Nielsen se internase în urmă cu două săptămâni pentru tratarea unei pneumonii, în ultimle două zile starea actorului înrăutăţindu-se.

"Suntem îndureraţi să anunţăm trecerea în nefiinţă a îndrăgitului actor Leslie Nielsen, probabil vă amintiţi de el ca locotenentul Frank Drebin în seria "Naked Gun". El a avut o carieră de peste 60 de ani în cinema şi televiziune", a declarat agentul sau, John S. Kelly.

Născut în oraşul canadian Regina, Leslie Nielsen a avut o carieră cinematografică întinsă pe mai mult de şase decenii, timp în care a apărut în peste 100 de producţii, ceea ce i-a adus propria stea pe Hollywood Walk of Fame.



×
Subiecte în articol: video leslie nielsen