x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În instituțiile de cultură aflate în subordinea administrațiilor locale nu se vor face tăieri

În instituțiile de cultură aflate în subordinea administrațiilor locale nu se vor face tăieri

de Redacția Jurnalul    |    24 Feb 2026   •   22:15
În instituțiile de cultură aflate în subordinea administrațiilor locale nu se vor face tăieri
Sursa foto: Instituțiile publice de cultură  nu intră sub incidența măsurilor de reducere a cheltuielilor ori a personalului

În pachetul de reglementări au fost preluate observațiile, astfel că instituțiile publice de cultură aflate sub autoritatea unităților administrativ-teritoriale ori a ministerului de resort nu intră sub incidența măsurilor de reducere a cheltuielilor ori a personalului.

Instituțiile publice de cultură aflate sub autoritatea unităților administrativ-teritoriale ori a ministerului de resort nu intră sub incidența măsurilor de reducere a cheltuielilor ori a personalului, transmite, marți seara, Ministerul Culturii.

Conform acelorași reglementări, „comasarea compartimentelor-suport nu a fost, nu este și nu va fi o soluție aplicabilă în instituțiile publice de cultură”.

„Tot ca măsură de susținere a patrimoniului cultural național construit, Guvernul instituie Fondul de regenerare locală. Fondul poate fi constituit în cotă de până la 5% din veniturile proprii încasate în anul anterior și se află la dispoziția consiliilor locale, județene și a Consiliului General al Municipiului București. Sumele pot fi utilizate pentru prezervarea fondului imobiliar cu valoare culturală, istorică și arhitecturală. Pe parcursul anului, fondul poate fi majorat din credite bugetare disponibile până la sfârșitul exercițiului bugetar”, transmite Ministerul Culturii.

În aceste condiții, Ministerului Culturii îi revine obligația corelativă de a iniția măsuri pentru ca impactul legii salarizării unitare asupra bugetelor publice să poată fi diminuat.

„Reforma administrației nu se face prin slăbirea culturii, ci prin protejarea și consolidarea ei, chiar dacă astăzi o altă propunere derogatorie a Ministerului Culturii nu a întrunit susținerea necesară adoptării. Am considerat cǎ instituțiile de cultură din categoria muzeelor, colecțiilor publice sau a bibliotecilor, ar trebui sǎ poatǎ completa indemnizația angajaților pentru titlul științific de doctor peste cuantumul rezultat din noua plafonare, din veniturile proprii. Nu s-a putut. Deocamdată”, a precizat ministrul Culturii, Demeter András István.

(sursa: Mediafax)

 

×
Parteneri