x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Al treilea angajat al Ministerului Justiției, confirmat cu noul coronavirus

Al treilea angajat al Ministerului Justiției, confirmat cu noul coronavirus

13 Apr 2020   •   11:30
Al treilea angajat al Ministerului Justiției, confirmat cu noul coronavirus
Sursa foto: FB Ministerul Justiției

Ministerul Justiției a anunțat, luni, că un al treilea angajat a fost confirmat cu noul coronavirus. Prin urmare, Ministerul va intra în regim de telemuncă, începând de marți.

"Începând de marţi, Ministerul Justiţiei va intra în regim de telemuncă până în data de 21 aprilie, în urma confirmării unui al treilea caz de COVID-19 în cadrul aparatului Ministerului. Noul caz a fost confirmat duminică seară şi este un angajat al direcţiei contencios, aflat între contactele primului caz confirmat. Persoana nu a mai fost prezentă în Minister din data de 9 aprilie", precizează Ministerul Justiţiei într-un comunicat.

Se vor prezenta în continuarea la sediu ministrul, secretarii de stat, cabinetul ministrului, Serviciul de informații clasificate și Direcția tehnologia informației.

 

 

×
Subiecte în articol: ministerul justitiei coronavirus