x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alba: Opt poştaşi, reţinuţi pentru că nu au livrat destinatarilor corespondenţa expediată de instanţe

Alba: Opt poştaşi, reţinuţi pentru că nu au livrat destinatarilor corespondenţa expediată de instanţe

27 Iun 2019   •   21:45
Alba: Opt poştaşi, reţinuţi pentru că nu au livrat destinatarilor corespondenţa expediată de instanţe

Opt poştaşi au fost reţinuţi de poliţiştii din Alba pentru abuz în serviciu şi fals intelectual într-un dosar în care au fost efectuate joi 23 de percheziţii, dintre care două la punctele de lucru ale Poştei din Sebeş, iar restul la domiciliile unor actuali sau foşti angajaţi care sunt bănuiţi că nu ar fi livrat destinatarilor corespondenţa expediată de instanţele de judecată.

"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au luat măsura reţinerii faţă de opt persoane", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Luminiţa Prodan.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, poliţiştii au efectuat joi 16 percheziţii în Sebeş şi şapte pe raza a cinci comune arondate municipiului Sebeş. Activităţile s-au derulat la două puncte de lucru ale Poştei şi la domiciliile a 21 de actuali sau fost angajaţi ai acestora.

Conform IPJ Alba, angajaţii ar fi semnat, în fals, dovezile de livrare pe care le-ar fi expediat instanţelor.

"Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2018 - iunie 2019, aceştia nu ar fi înmânat destinatarilor corespondenţa expediată de către instanţele de judecată din municipiul Alba Iulia şi ar fi semnat, în fals, în numele destinatarilor, dovezi şi borderouri de livrare, primele fiind expediate ulterior instanţelor de judecată", arată sursa citată.

În urma percheziţiilor efectuate, Compania Naţională Poşta Română a transmis că, în paralel cu cercetările Poliţiei, Corpul de Control al directorului general al companiei a demarat investigaţii pentru a stabili dacă suspiciunile îndreptate împotriva angajaţilor se confirmă sau nu.

"Dacă suspiciunile vor fi confirmate, se vor lua măsuri drastice împotriva angajaţilor care au dovedit neglijenţă în serviciu", se arată într-un comunicat dat publicităţii de CN Poşta Română.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alba postasi