x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alegerea vicepreședintelui CSM, amânată din lipsă de cvorum

Alegerea vicepreședintelui CSM, amânată din lipsă de cvorum

08 Ian 2013   •   12:57
Alegerea vicepreședintelui CSM, amânată din lipsă de cvorum

Ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care urma să se aleagă vicepreședintele insituției, stabilită pentru miercuri, ora 15:00, a fost amânată deoarece nu pot fi prezenți toți membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Surse din magistratură au declarat pentru Mediafax că alegerile pentru funcția de vicepreședinte se vor amâna pentru săptămâna viitoare, deoarece unii dintre membrii CSM aveau cererile de concediu aprobate înainte de Sărbători și nu vor fi prezenți.

Alegerea vicepreşedintelui CSM a fost amânată pentru săptămâna aceasta, după ce şedinţa de vineri seara, 4 ianuarie, a fost suspendată din lipsă de cvorum. Atunci şi-au depus candidaturile pentru această funcţie judecătorii Alina Ghica (ce a deţinut funcţia de preşedinte în 2012-n.r.) şi Cristi Danileţ. Anterior procedurii de desemnare a vicepreşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt-Hăineală a fost aleasă președinte al CMS, ea începându-şi mandatul de luni, 7 ianuarie.

×