x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ALERTĂ HIDROLOGICĂ pe râul Bistriţa: Zeci de gospodării riscă să fie inundate, după ce gheaţa a blocat cursul apei

ALERTĂ HIDROLOGICĂ pe râul Bistriţa: Zeci de gospodării riscă să fie inundate, după ce gheaţa a blocat cursul apei

10 Feb 2014   •   09:28
ALERTĂ HIDROLOGICĂ pe râul Bistriţa: Zeci de gospodării riscă să fie inundate, după ce gheaţa a blocat cursul apei

Starea de alertă se impune luni pe râul Bistriţa, în judeţul Neamţ: zeci de gospodării riscă să fie luate de ape în orice moment după ce râul a fost blocat de blocuri mari de gheaţă, potrivit digi24.ro. Autorităţile s-au pregătit deja pentru ce este mai rău, iar oamenii sunt pregătiţi să evacueze zona.

31 de familii sunt pregătite să evacueze zona în caz de alarmă. 17 gospodării din Poiana Teiului şi alte 14 din Topoliceni riscă să fie inundate după ce zăporul de pe râul Bistriţa s-a format ca urmare a temperaturilor scăzute din ultimele două săptămâni. Blocurile de gheaţă acoperă cursul râului pe o lungime de circa 8 kilometri, cea mai mare parte pe raza comunei Poiana Teiului, şi au grosimi de până la 5 metri.

Autorităţile locale, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi specialiştii de la Apele Române, monitorizează în permanenţă evoluţia fenomenului.

În iarna anului 2002-2003, aici s-a semnalat cea mai gravă situaţie, mai exact atunci când topirea zăporului a provocat moartea a trei persoane.

×