Mobilizare fara precedent in judetul Vaslui, dupa ce doi copii de 3 si 4 ani au disparut fara urma, inca de aseara.
Zeci de jandarmi, politisti si localnici au scotocit toata noaptea padurea de langa in satul Micesti, comuna Gherghesti, dar fara niciun rezultat, scrie bzv.ro.
Eforturile salvatorilor au fost ingreunate de desisuri si de suprafata mare de padure, dar si de ploaie. Oamenii nu au tinut cont nici de oboseala si continua si la aceasta ora sa ii caute pe cei mici.
Fetita de 4 ani si verisorul ei mai mic se jucau impreuna in fiecare zi, gospodariile parintilor fiind foarte apropiate.
Ieri dupa-amiaza, s-au indepartat de locul de joaca si au intrat, cel mai probabil, in padure, mai ales ca locuinţa de unde au dispărut copilaşii este situată la numai 50 de metri de ea.