x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Rafila: Marti am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare numar de la inceputul pandemiei

Alexandru Rafila: Marti am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare numar de la inceputul pandemiei

19 Ian 2022   •   12:02
Alexandru Rafila: Marti am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare numar de la inceputul pandemiei
Sursa foto: Lucian Alecu

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii,a anuntat miercuri, la inceputul şedinţei de guvern, că până la sfârşitul săptămânii viitoare, în România ar urma să fie realizate zilnic peste 100.000 de teste pentru identificarea infectării cu SARS-CoV-2.

Rafila a mai spus că o creştere a numărului de persoane detectate va avea loc inclusiv ca urmare a faptului că tulpina Omicron este "mult mai transmisibilă", aspect remarcat şi în celelalte ţări.

Alexandru Rafila: Marti am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare numar de la inceputul pandemiei



Rafila a precizat că în urma schimbării strategiei de gestionare a pandemiei, Ministerul Sănătăţii nu aşteaptă "pasiv" ca oamenii să se îmbolnăvească şi să se interneze în spitale, care devin supraaglomerate.

Alexandru Rafila: Marti am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare numar de la inceputul pandemiei

"Am adoptat această strategie de facilitare a testării aproape de domiciliul populaţiei: organizarea centrelor ambulatorii de evaluare a pacienţilor şi trimiterea pentru asistenţă medicală spitalicească doar a celor care au nevoie de acest tip de asistenţă medicală", a explicat el.
 

×
Subiecte în articol: alexandru rafila teste covid