Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, rămâne în arest preventiv, a decis definitiv joi Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul a admis o contestaţie a procurorilor şi a desfiinţat o decizie a Judecătoriei Sectorului 4, instanţă care a dispus pe 22 decembrie înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Anastasescu.
Alin Anastasescu este singurul acţionar al clubului Colectiv care se mai află în arest preventiv, ceilalţi doi - Paul Gancea şi Costin Mincu - fiind eliberaţi pe 21 decembrie şi plasaţi în arest la domiciliu.
Cei trei sunt cercetaţi penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în dosarul incendiului de la clubul Colectiv.
Procurorii de la Parchetul General susţin că incendiul de la Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
În cadrul anchetei, procurorii au pus sechestru pe averea celor trei patroni şi a fost începută urmărirea penală faţă de SC Club Colectiv SRL, firma care administra clubul, şi Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă cu victime multiple.
Sursa: AGERPRES