Inițiativa obligă proprietarii de terenuri să îndepărteze ambrozia pe tot parcursul anului, nu doar până la data de 30 iunie a fiecărui an, cum prevede legislația actuală. Din cauza schimbărilor climaterice, în ultimii ani ambrozia a înflorit în România în lunile august – septembrie, dar, fiind vorba de o plantă sălbatică, caracterizată printr-un proces de înflorire spontan, acesta se poate schimba de la an la an.
Conform inițiativei, proprietarii terenurilor și administratorii de drumuri publice sau lacuri vor putea cere autorităților locale să execute – contra cost – intervenții specifice pentru eliminarea ambroziei. Totodată, autoritățile locale vor putea să intervină – în baza unei ordonanțe președințiale – pe terenurile unde proprietarii nu au efectuat operațiunile de combatere a ambroziei.
„Autoritățile locale sunt limitate în a acționa cu eficiență împotriva ambroziei, această buruiană care face atât de mult rău romanilor. Atunci când proprietarul terenului nu-și face datoria legală, autoritatea locală trebuie să poată nu numai amenda, dar să și acționeze eficient împotriva ambroziei, transferând costul operațiunilor de curățare a terenurilor către proprietarul lor. Potrivit ultimelor date statistice, în anul 2021 s-au înregistrat 138.615 cazuri noi de rinită alergică, care afectează în special tinerii cu vârste între 0-19 ani, aceștia reprezentând 59,4% din totalul persoanelor diagnosticate. Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în 2050 jumătate din populația lumii va suferi de un tip de alergie”, a spus deputatul USR Alin Apostol.
Senatul a adoptat inițiativa USR cu 99 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă”. Inițiativa merge acum pentru dezbatere și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.
(sursa: Mediafax)