x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ameninţare cu BOMBĂ la Palatul de Justiţie din Arad

Ameninţare cu BOMBĂ la Palatul de Justiţie din Arad

10 Ian 2014   •   19:08
Ameninţare cu BOMBĂ la Palatul de Justiţie din Arad

Palatul de Justiţie din Arad, în care îşi au sediul şi Tribunalul şi Judecătoria, a fost evacuat, vineri după-amiază, în urma unei ameninţări cu bombă primită la 112, poliţiştii izolând perimetrul în care se află clădirea şi închizând traficul pe două străzi din zonă. Ameninţarea s-a dovedit, ulterior, falsă.

Echipele care au intervenit în urma ameninţării cu bombă de la Arad au constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă, în Palatul Justiţiei nefiind găsit niciun dispozitiv exploziv, iar numărul de pe care s-a făcut apelul la 112 ar aparţine unui bărbat care ar mai fi făcut ameninţări similare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban, Palatul Justiţiei a fost evacuat de către jandarmii care erau de serviciu în clădire, după ce la 112 a fost primit un apel prin care o voce de bărbat anunţa amplasarea unei bombe.

"La ora apelului, în clădire se aflau aproximativ 30 de persoane, majoritatea angajate în Palatul Justiţiei, care au fost evacuate. În urma verificărilor făcute de echipele de intervenţie, s-a constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă", a declarat Dărăban. Surse din rândul anchetatorilor afirmă că numărul de pe care s-a făcut apelul la 112 a fost identificat rapid şi ar aparţine unui bărbat care ar mai fi făcut astfel de ameninţări telefonice în trecut. Suspectul urmează să fie găsit în vederea luării măsurilor legale împotriva sa.

Poliţiştii au deblocat cele două străzi închise de lângă Palatul Justiţiei după aproximativ o oră.

×