x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Andreea Paul Vass a spart un pahar cu un tsunami

Andreea Paul Vass a spart un pahar cu un tsunami

de Oana Pavelescu    |    12 Oct 2015   •   18:15
Andreea Paul Vass a spart un pahar cu un tsunami
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

"Numai familia mea și cu mine știm câte sacrificii am făcut pentru a mă dedica politicii, adică comunității", scria pe Facebook acum câteva zile, doamna Andreea Paul Vass, videpreşedinte PNL.

Fraza de intro nu anunţa nimic special, însă următoarea a stârnit revolta nu numai a femeilor dar şi a mai multor bărbaţi: "Pe fetița mea am născut-o sâmbătă, așadar în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă", afirmaţie halucinantă care a lovit toate femeile exact acolo unde le doare cel mai rău, în momentul în care devin mame.

Una dintre femeile revoltate comentează: "Si ai lasat acasa un copil de 2 zile ca sa pleci la "munca"? Am mai auzit minciuni dar asta e chiar monumentala. Am nascut si noi si stim cum se simte o femeie dupa 2 zile de la eveniment" sau: "Asta zice c-a lasat un copil de 2 saptamani. Si se-ntorcea la fiecare 4 ore ca sa alapteze... Cu cine statea copilul in cele 4 ore cat lipsea, saracuta?", sau "Pe viitor probabil ca ne așteptăm să se ivească vreo lege în care mămicile vor fi constrânse să-și aducă pruncii pe lume într-o pauză de cafea la serviciu...așa ca pentru un trai mai bun! Doamne, vezi că tsunami dă cu maternitatea de pământ!"

Această doamnă a creat un precedent extrem de periculos pentru femeile care vor să facă un copil şi care sunt în câmpul muncii. Unii angajatori ar putea invoca, eventual, propoziţia vicepreşedintei PNL, de ce nu. Un alt comentariu spune: "Dna Vass nici nu realizezi ce gafa memorabila ai facut!".

Un alt lucru, ce se desprinde din ceea ce spune Vass pe Facebook, este că restul familiilor nu fac sacrificii ca să-şi crească copii şi nepoţii, jignind absurd milioane de familii care fac echilibristici financiare şi de organizare, numai ca să poată avea grijă de copii. Enorma diferenţă, sub acest aspect, este cea dinte veniturile medii ale unei familii şi veniturile familiei acestei doamne, diferenţă astronomică.

Ah! Da, atunci când veniturile unei familii sunt mult peste medie, mama se poate gândi să angajeze o bonă, dar nu pentru un copil nou născut, nici chiar când are două săptămâni. Chiar şi cu un venit peste medie, nicio femeie nu o să mearga acasă din 4 în 4 ore ca să alăpteze, cheltuiala drumurilor e mare, pe de o parte, iar pe de alta, nu ştiu care angajator ar accepta ca cineva să plece în mijlocul programului iar despre problemele medicale ale unei lăuze (mai ales ale uneia care a suferit o cezariană) nici nu are rost să discutăm.

Vass a fost şi este penalizată în continuare de femeile revoltate: "Pe bune, cu familia? A stat taticutul? Sau bunicutii? Pai eu te-as considera mama denaturata. Si m-as gandi daca meriti sa-ti cresti copilul sau ar trebui sa-ti fie luat de catre stat, atata timp cat n-ai timp sa-l ingrijesti. Ma-ntreb, nu fara temei, de ce ai mai facut copilul? El, saracutul, ce vina are?"

Doamna Paul Vass înţelegem că militează pentru egalitatea în şanse, toate bune şi frumoase însă pledează mai mult pentru egalitatea în şanse POLITICE. În toată pledoaria ei pomeneşte de egalitatea în şanse a femeilor din România numai pentru alte 3 domenii: educatie, sanatate şi economie.

Doamna Paul Vass a modificat postarea după ce şi-a adus oprobriul public însă, inutil, daunele sunt deja produse pentru toate femeile iar antipatia acestora pentru domnia sa, este pe măsură.

Ceea ce respiră din această agitaţie a vicepreşedintei PNL este setea de a ajunge în funcţii din ce în ce mai înalte în politică. În fond nu e nimic grav, însă modul de abordare este unul cu totul greşit, pare a fi criza de nervi a unui copil răsfăţat.

Doamna Vass mai afirmă că: "Femeile sunt soluţia pentru un trai mai bun. Să generăm un tsunami mental".

Un tsunami sigur a creat, unul de revoltă şi de nemulţumiri exact în rândul femeilor pentru ale căror drepturi, chipurile, luptă.

Ulterior prim-vicepreşedinta PNL şi-a editat această postare spunînd că a fost greşit înţeleasă dar că: "Nu puteam trage atenţia dacă nu spărgeam un pahar".


×
Subiecte în articol: andreea paul vass