x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANPC a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în 76 de centre de îngrijire a vârstnicilor

ANPC a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în 76 de centre de îngrijire a vârstnicilor

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2023   •   22:30
ANPC a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în 76 de centre de îngrijire a vârstnicilor

Inspectorii ANPC au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în 76 de unități, în urma a 605 controale făcute în centre de îngrijire a vârstnicilor din întreaga țară. Mucegai în spații de cazare, mobilier deteriorat, supraaglomerare sau medicamente expirate, sunt o parte dintre nereguli.

Potrivit unui comunicat al ANPC, au fost făcute 605 acțiuni de control, în urma cărora, pentru neregulile descoperite, au fost date 459 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei și 433 de avertismente.

De asemenea, s-a dipus oprirea definitivă de la utilizare a produselor neconforme, în valoare de peste 90.000 lei, și oprirea temporară a prestării serviciilor în 76 de unități.

Printre neregulile constatate se numără existența mucegaiului în spațiile de cazare, folosirea mobilierului deteriorat, a unor perne vechi, uzate, pătate, fără huse de protecție, funcționarea în spații insalubră și deteriorate, neafișarea programului de vizită, a procedurii de admitere, a tarifelor, a pliantelor informative privind activitățile derulate și serviciile oferite sau folosirea unor medicamente cu termen de valabilitate depășit.

Inspectorii au mai constatat supraaglomerarea spațiilor de cazare sau cazare în spații improprii, utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare, produse desigilate păstrate la temperatura mediului ambiant, folosirea unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită, folosirea unor vitrine frigorifice pentru depozitarea produselor și preparatelor insalubre, cu praf în exces, rugină și chedere cu mucegai, gheață în exces, lipsa unora dintre autorizațiile de funcționare, utilizarea unor lenjerii de pat și saltele neconforme, neigienizate, cu pete, lipsa unor robineți la baie sau a altor elemente din baie, existența unor uși deformate, existența igienei precare în băi și spațiile de cazare.

„Vom continua controalele în acest domeniu de activitate, tocmai pentru a verifica periodic modul în care este respectată legea, în centrele de îngrijire din toată țara. Drepturile consumatorilor, cu atât mai mult cu cât sunt vulnerabili, sunt principala obligație a operatorilor economici care aleg să desfășoare acest tip de activitate”, a declarat Sebastian Hotca, vicepreședinte ANPC.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: ANPC centre de ingrijire