Dintre cei zece copii calificaţi în finala concursului "Vreau să fiu vedetă", unul singur va pleca, în această seară, cu marele premiu, în valoare de 10.000 de euro. "Medalia de argint" îi va asigura cîştigătorului suma de 4.000 de euro, iar ocupantul celei de-a treia poziţii va primi 2.000 de euro.

Totodată, în cadrul acestei ediţii finale se va acorda şi premiul special de popularitate. "Toţi concurenţii merită să cîştige premiul cel mare, pentru că toţi sînt incredibil de talentaţi. Din păcate, doar unul va fi desemnat cîştigătorul absolut.
Cum iunie este o lună specială, dedicată copiilor, am pregătit patru ediţii speciale «Vreau să fiu vedetă», în care acei concurenţi care s-au aflat la baraj în ediţiile anterioare vor avea şansa să arate juriului că şi ei meritau să fie cîştigători", a declarat Roxana Ionescu. Marea finală va începe la ora 20:30, iar publicul telespectator este invitat să-şi voteze favoriţii la 1272.
Citește pe Antena3.ro