Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, Secţia 9 Poliţie şi procurori ai Parchetului Judecătoriei Sectorului doi au anihilat doi escroci care au făcut victime din persoane doritoare să obţină rapid o locuinţă ANL. Inculpaţii L. N. şi S. G., sub pretextul că ar avea cunoştinţe în cadrul unei primării de sector, promiteau facilitarea obţinerii unei locuinţe A.N.L., contra unei sume de bani. "În acest sens, părţile vătămate s-au întâlnit în mai multe rânduri cu cei doi cărora le-au dat diferite sume de bani, aceştia conducându-i prin interiorul unei cafenele în sediul primăriei, întărindu-le încrederea prin discuţii cu personalul primăriei. După aceea, îi asigurau pe aceştia că totul este în regulă şi că vor primi o locuinţă ANL, în unele cazuri depunând chiar ei dosarul pentru obţinerea locuinţei”, se arată în comunicatul emis de Parchet. escrocii au întocmit cu o parte din părţile vătămate contracte de împrumut prin notariat sau chitanţe de mână, promiţându-le că după obţinerea locuinţei, acestea vor fi anulate. Prin acest mod de operare, conform datelor din dosar, cei doi au înşelat 11 persoane, cu suma totală de 35.700 de euro, 21.100 de lei şi 500 de USD.
La data de 29 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti împreună cu poliţiştii au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi, ocazie cu care au fost ridicate mai multe medii de stocare (laptop, PC, memory-stick-uri şi CD - uri) în vederea efectuării unei percheziţii informatice. Totodată, anchetatorii au descoperit că numărul victimelor escrocilor este mult mai mare, la percheziţii fiind găsite 61 de contracte de împrumut sau chitanţe de mână cu diverse persoane, pentru sume cuprinse între 2.000 şi 20.000 de euro. Cei doi au fost reţinuţi de procurori şi apoi arestaţi preventiv de instanţă pe o perioadă de 29 de zile sub acuzaţia de înşelăciune. Cercetările sunt continuate în vederea identificării tuturor părţilor vătămate şi documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi escroci. Anchetatorii fac apel, pe această cale, cerând persoanelor care au fost înşelate în acest mod şi nu au depus până în prezent plângere, să se adreseze Poliţiei Sectorului 2- Secţia 9 sau Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.