x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Asasinarea lui Mararu, făcută la comandă?

Asasinarea lui Mararu, făcută la comandă?

25 Noi 2010   •   13:26

Cristian Chilat, zis Falău, arestat pentru împuşcarea fraţilor Gheorghiţă şi Bogdan Mararu, ar fi acţionat la comandă, iar anchetatorii au indicii că dacă ar fi continuat investigaţiile la Piatra Neamţ, s-ar fi mers doar până la un anumit nivel, susţin surse judiciare.

Prin ordonanţa din 16 noiembrie, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au propus procurorului general al României preluarea dosarului 422/P/2010 privind pe inculpatul Chilat Cristian, cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, informa Biroul de presă al Ministerului Public.

"Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat complexitatea cauzei, precum şi suspiciunile care au fost lansate în spaţiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluţionare a cauzei", preciza sursa citată.

Concret, Parchetul instanţei supreme face cercetări cu privire la modul în care autorităţile din Piatra Neamţ au acţionat în cazul atentatului asupra fraţilor Bogdan şi Georghiţă Mararu, soldat cu împuşcarea mortală a unuia, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Totodată, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie fac cercetări şi cu privire la eventuala instigare a lui Cristian Chilat de a-i executa pe fraţii Mararu.

Sursele citate susţin că acuzatul are doi copii mici de care este ataşat, iar implicarea lui în eliminarea fraţilor Mararu îi poate aduce o condamnare de 20 de ani de detenţie, astfel că nu-şi va mai vedea familia mult timp, ceea ce face cu atât mai bizară acţiunea sa, susţin sursele citate.

Cristian Chilat, arestat după ce l-a împuşcat mortal pe Gheorghe Mararu, într-o cafenea din Piatra Neamţ, a fost adus în 17 noiembrie, la Bucureşti, după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat cazul său.

Chilat este recidivist, având condamnări pentru distrugere şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

×
Subiecte în articol: ipj neamt mararu chilat crima piatra neamt