Avocaţii inculpaţilor din dosarul furtului tablourilor din Olanda au cerut marţi Judecătoriei Sectorului 3 trimiterea dosarului înapoi la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, cât şi eliberarea din arest a clienţilor lor, informează agerpres.ro.
Instanţa a rămas în pronunţare pe cererile avocaţilor şi a acordat un nou termen, pe fond, pentru data de 22 octombrie.
"Judecătorul urmează să se pronunţe dacă toate procedurile şi chestiunile tehnice au fost legal îndeplinite până în acest moment - procurorul a spus că este prematur să se discute acest lucru, până ce procedura nu se îndeplineşte. Noi considerăm că procedura a fost deja realizată prin faptul că Fundaţia Triton nu doreşte să participe la acest proces - a depus un act clar de tranzacţie a proprietăţii bunurilor către o societate de asigurări, n-am cum să nu ţin cont de un act autentic al acestei fundaţii. Consider că procurorul inutil discută de a ţine pe cineva care nu doreşte în acest proces", a explicat avocatul Cătălin Dancu.
El a precizat că mai există o problemă, aceea că Fundaţia Triton s-a constituit ca parte civilă la urmărirea penală cu 17 milioane de euro, în timp ce asiguratorii cer în cadrul procesului despăgubiri de 18,1 milioane de euro.
Referitor la inculpaţi, Dancu a afirmat că toţi şi-au recunoscut faptele, iar judecătorul va decide dacă se va urma procedura simplificată şi acordarea unor pedepse mai mici.
"Cu privire la latura civilă vor fi discuţii, o să le vedeţi pe parcursul lunilor următoare; latura penală, adică faptele aşa cum s-au întâmplat, sunt clare, ce rost mai are atunci menţinerea arestului?", s-a întrebat Cătălin Dancu.
Şi avocata Maria Vasii a cerut înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpaţi, spunând că lăsarea în libertate a acestora nu mai poate influenţa procesul penal.
Pe data de 16 iulie, Judecătoria Sectorului 3 a constatat legalitatea măsurii arestării preventive pentru Radu Dogaru, Olga Dogaru, Eugen Darie şi Mihai Alexandru Bitu.
Potrivit DIICOT, au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsă), Darie Eugen, Bitu Alexandru Mihai, Olga Dogaru şi Petre Condrat (ultimul în stare de libertate).
Valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională a acestora este estimată la suma de 18 milioane de euro.
"Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16 octombrie 2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)", precizează DIICOT.
Tablourile intitulate 'Tete d´Arlequin' de Pablo Picasso, 'La Lisseuse en Blanc et Jaune' de Henri Matisse, 'Waterloo Bridge' şi 'Charing Cross Bridge' de Claude Monet, 'Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee' de Paul Gauguin, 'Autoportrait' de Meyer de Haan şi 'Woman with Eyes Closed' de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam, Olanda.
"În sarcina inculpatului Bitu Alexandru Mihai s-a formulat acuzaţia constând în aceea că a aderat la grupul infracţional şi i-a sprijinit pe inculpaţii Dogaru Radu, Darie Eugen şi Procop Adrian, ajutându-i în încercarea de a valorifica bunurile sustrase şi a intermediat comercializarea operelor de artă", informează DIICOT.