x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bacalaureat cu trei probe, din anul şcolar 2009-2010

Bacalaureat cu trei probe, din anul şcolar 2009-2010

09 Sep 2009   •   00:00

Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, ca examenul de bacalaureat să aibă trei probe, din care Limba română va fi testul obligatoriu, iar celelalte vor fi stabilite în funcţie de profilul liceului, noul sistem urmând să fie aplicat începând cu anul şcolar 2009-2010.

Astfel, toţi candidaţii clasei a XII-a ar urma să susţină obligatoriu proba la Limba română scris. A doua probă este la Matematică, pentru filiera tehnologică, real şi o parte din vocaţional şi Istorie, pentru uman şi cealaltă parte din vocaţional.

"A treia probă scrisă va fi cea cu privire la care elevul va putea opta în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmată pentru una dintre următoarele grupe de discipline: 1. fizică, chimie, biologie sau informatică; 2. geografie, filozofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie. La acestea se adaugă, pentru cei care au urmat liceul într-o limbă a minorităţilor naţionale, şi proba scrisă la limba şi literatura maternă", a declarat premierul Emil Boc.

Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

"Am decis ca celelalte competenţe pe care le solicităm şi care se vor măsura prin certificate de competenţă să fie desfăşurate pe pacursul clasei a XII-a. Pe parcursul clasei a XII-a, elevii vor avea de obţinut 3 certificate de competenţă: un certificat de competenţă în limba română, un certificat de competenţă într-o limbă străină şi un certificat de competenţă în abilităţi digitale, utilizarea calculatorului. Aceste competenţe se măsura prin calificative, de la slab la foarte bine, şi sunt obligatorii de obţinut pentru a putea ajunge la proba scrisă de la sfârşit", a adăugat premierul.

Absolvenţii cu certificate de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională, recunoscute la nivel internaţional, sau un certificat de utilizare a calculatorului vor beneficia de echivalarea documentelor.

"Am luat aceaastă decizie pentru că am observat încărcarea suplimentară la sfârşit de an a elevului, iar la probele orale pe care le suţineau elevii în cadrul exemanului de bacalaureat s-a observat că, practic, toţi primeau note bune şi foarte bune şi se distorsiona practic examenul", a arătat Boc.
Mediafax 

×
Subiecte în articol: scoala bacalaureat examene