x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bani de stat scurşi prin canalizări în buzunarele privaţilor privilegiaţi

Bani de stat scurşi prin canalizări în buzunarele privaţilor privilegiaţi

de Violeta Fotache    |    12 Apr 2011   •   15:35

Petre Popescu, arestat preventiv, primar al comunei Boişoara, judeţul Vâlcea, a fost astăzi trimis în judecată de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită în formă continuată. Potrivit comunicatului DNA, partener de dosar penal cu edilul este şi Eugen Ovidiu Ciogescu, administrator al SC Electrovâlcea SRL Râmnicu Vâlcea, arestat în altă cauză a DNA. Acesta va fi judecat pentru dare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunea de dare de mită în formă continuată. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Vâlcea.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada anilor 2006 – 2010, inculpatul Popescu Petre, în calitate de primar al comunei Boişoara, judeţul Vâlcea, a atribuit şi încheiat cu două societăţi comerciale (SC ELECTROVÂLCEA SRL Rm. Vâlcea şi SC MARVELOV SRL) controlate de inculpatul Ciogescu Ovidiu Eugen mai multe contracte de achiziţie publică (de furnizare de produse şi de lucrări),  în valoare totală de 4.887.872,87 lei, echivalentul a aproximativ 1.289.676 euro, cu încălcarea normelor ce reglementează achiziţiile publice. Unul dintre aceste contracte este în curs de execuţie (o lucrare de canalizare).

Lucrările de construcţie a imobilului au fost executate de firma SC ELECTROVÂLCEA SRL Rm. Vâlcea.

În schimb, în cursul anului 2008, Ciogescu Ovidiu Eugen i-a construit lui Popescu Petre o casă cu două nivele în comuna Boişoara în valoare de 392.664 lei (materiale şi manoperă) şi i-a dat un aparat electrocasnic în valoare de 1.079,90 lei.

Pentru a ascunde infracţiunea de corupţie, inculpaţii Popescu Petre şi Ciogescu Ovidiu Eugen au redactat şi semnat un contract de execuţie de lucrări încheiat în fals între SC MARVELOV SRL şi Popescu Petre, în condiţiile în care acest act nu a fost înregistrat în evidenţa contabilă a acestei firme  şi nici alte documente contabile în legătură cu acest contract (situaţii de lucrări, facturi fiscale, chitanţe, etc.).

 În vederea confiscării, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra casei construite aparţinând inculpatului Popescu Petre.

La data de 23 martie 2011, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Popescu Petre pe un termen de 29 de zile.

Inculpatul Ciogescu Ovidiu Eugen a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA  în alte două dosare pentru infracţiuni de corupţie, fiind judecat în stare de arest preventiv.

×