x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bărbat prins, imediat după ce a furat roți de autoturism în valoare de 4.700 de euro

Bărbat prins, imediat după ce a furat roți de autoturism în valoare de 4.700 de euro

de Redacția Jurnalul    |    30 Ian 2024   •   12:15
Bărbat prins, imediat după ce a furat roți de autoturism în valoare de 4.700 de euro

Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a fost prins de polițiști la scurt timp după ce a furat opt roți de autoturism dintr-un parc auto din Capitală. Prejudiciul este estimat la 4.700 de euro.

„La data de 26 ianuarie 2024, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 24 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 41 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt calificat, prejudiciul fiind estimat la 4.700 de euro. La data menționată, în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Secției 24 Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat, pe o stradă din Sectorul 5, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, la scurt timp după ce a sustras patru roți de autoturism din curtea unui parc auto, din același sector, prejudiciul fiind estimat la 1.200 de euro”, transmite Poliția Capitalei.

Polițiștii au descoperit că bărbatul furase din același parc auto, cu două zile înainte, alte patru roți de autoturism, în valoare de 3.500 euro.

„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale)”, se arată în finalul comunicatului

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politia furt roti