Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au ajuns, azi, la vila de protocol de la Predeal, unde vor petrece sfârşitul de săptămână, acesta fiind al treilea week-end pe care preşedintele îl petrece în această staţiune de la Crăciun şi până acum.
Şeful statului s-a aflat la Predeal împreună cu soţia şi cele două fiice şi la sfârşitul săptămânii trecute, sărbătorind-o pe fiica cea mare, Ioana, cu ocazia onomasticii.
Preşedintele s-a plimbat atunci cu snowmobilul, aceasta fiind una dintre pasiunile sale. El obişnuieşte să iasă cu snowmobilul pe pârtiile din staţiune şi drumurile din pădurile zonei.
Băsescu şi soţia sa şi-au petrecut la Predeal şi Crăciunul, iar Revelionul şeful statului l-a petrecut la un hotel de patru stele din staţiunea Covasna, alături de soţia sa şi cele două fiice, dar şi de Elena Udrea şi primarul din Arad, Gheorghe Falcă.
Preşedintele s-a aflat vineri în Cipru, unde a participat la Summitul Extraordinar al PPE.