Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, că este ultima dată când participă în calitate de preşedinte, dar, după ce termină mandatul, s-ar putea să participe în calitate de agricultor.
El a spus că este o plăcere să participe la evenimentele Camerei de Comerţ Româno-Germane, să discute cu oameni care şi-au pus mintea la contribuţie să facă lucruri importante în economia românească.
"Este ultima dată când particip la un astfel de eveniment în calitate de preşedinte, dar s-ar putea să particip în calitate de agricultor, după ce termin mandatul", a spus în glumă şeful statului.
Citește pe Antena3.ro