Administrația prezidențială anunță printr-o postare pe 31 ianuarie că Traian Băsescu face o vizită de lucru în Germania. Nu se specifică durata vizitei, programul fiind dat doar pentru ziua de vineri 31 ianuarie.
Se menționează la finalul zilei o întâlnire cu Președintele Germaniei, la un hotel din Munchen. Este greu de precizat de ce vizita este tratată cu atâta discreție. Ca atare presupunem.
Traian Băsescu este înscris printre participanții la Conferința de securitate, reuniune ajunsă la a 50-a ediție. În acest cadru este programată și întâlnirea cu Președintele Germaniei, într-o pauză a manifestării de la Munchen.
Alt motiv al discreției Palatului Cotroceni ar putea fi în faptul că la reuniunea de la Munchen un invitat obișnuit a fost de-a lungul anilor Adrian Năstase, aâit din poziția de premier, cât și după anul 2004.
Să înțelegem că Băsescu stă pe locul lui Năstase la Munchen și nu dorește să se facă alte conexiuni cu privire la situația prezentă a fostului premier, aflat în pușcărie și viitorul incert al președintelui pândit de dosare în așteptare la final de mandat. Presupunem.