x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu l-a informat pe vicepreşedintele Comisiei Europene despre constituirea unui cluster tehnologic şi de inovaţie la Cluj-Napoca

Băsescu l-a informat pe vicepreşedintele Comisiei Europene despre constituirea unui cluster tehnologic şi de inovaţie la Cluj-Napoca

de Agerpres    |    10 Feb 2014   •   17:18
Băsescu l-a informat pe vicepreşedintele Comisiei Europene despre constituirea unui cluster tehnologic şi de inovaţie la Cluj-Napoca

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit luni la Palatul Cotroceni pe Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru Relaţii Interinstituţionale şi Administraţie, prilej cu care şeful statului l-a informat pe oficialul european asupra iniţiativei constituirii în municipiul Cluj-Napoca a unui cluster tehnologic şi de inovaţie în sectoare de excelenţă.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, l-a informat pe domnul Maros Sefcovic asupra iniţiativei constituirii în municipiul Cluj-Napoca a unui cluster tehnologic şi de inovaţie în sectoare de excelenţă, precum cercetarea din domeniul sănătăţii, şi a susţinut eforturile comunităţii locale de a obţine finanţare europeană", informează Administraţia Prezidenţială.

În cadrul discuţiilor dintre cei doi au fost evocate priorităţile Comisiei Europene până la expirarea mandatului acesteia, la sfârşitul anului 2014, cu accent pe constituirea Uniunii Bancare şi au fost făcute evaluări cu privire la posibilele rezultate ale alegerilor pentru Parlamentul European, situaţia economică din România şi perspectivele de creştere pentru anul acesta, precum şi cu privire la concluziile Raportului Mecanismului de Cooperare şi Verificare din 22 ianuarie.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu a apreciat că premisa constituirii într-un termen rezonabil a noii componenţe a Comisiei Europene o reprezintă stabilirea în cadrul Parlamentului European a unei coaliţii solide între principalele două formaţiuni politice care vor rezulta din alegerile din luna mai a acestui an. O astfel de coaliţie este necesară date fiind reglementările şi noile funcţii stabilite de Tratatul de la Lisabona, între care preşedintele Consiliului European şi Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate", se mai arată în comunicatul citat.

Duminică, la Cluj-Napoca, Traian Băsescu declara că la întâlnirea pe care o va avea vineri cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, îi va prezenta acestuia proiectul Cluj Innovation City, în vederea obţinerii unei finanţări din fonduri europene.

Cluj Innovation City este un proiect care se va dezvolta pe patru direcţii, dintre care cea mai importantă este cea de IT - care este un domeniu în plină expansiune în Cluj, datorită numărului mare de firme dezvoltatoare de softuri. Celelalte trei direcţii sunt energie, mediu şi sănătate.  

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana maros sefcovic