Preşedintele Traian Băsescu le-a spus investitorilor TRW Automotive de la Roman că pot avea încredere în România şi în economia ţării , care devine din ce în ce mai performantă, asigurându-i că va privi la evoluţia acestei fabrici şi după finalizarea mandatului.
"Vreau să ştiţi că nu candidez, nu sunt în campanie. Motivul pentru care am venit este că fabrica dumneavoastră este model pentru ceea ce trebuie României. Mulţumesc şi dumneavoastră şi vicepreşedintelui TRW, care a decis să-şi extindă afacerile în România. Deschiderea primăriei a făcut ca investiţia să aibă loc aici. Marea problemă a României este lipsa locurilor de muncă. La nivel naţional, nu avem un şomaj foarte mare comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană. Avem 7,3 - 7,4 la sută şomaj, dar în rândurile tinerilor este 24 la sută, Deci cei care contribuie cel mai mult la şomaj, în ghilimele, sunt tinerii. Termină şcolile şi nu au o soluţie, Această investiţie şi-a atins obiectivul, media de vârstă din fabrică este foarte mică", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele a adăugat că guvernele din perioada 2008-2011 au pus la dispoziţia investitorilor circa 770 de milioane de euro prin schemele de ajutor.
"De obicei spunem lucruri rele despre guverne, de asta sunt guverne să fie tocate. Dar investiţia de aici este efect al unor politici din 2008 - 2011, prin schemele de ajutor. Din 13,5 milioane de dolari investite până în 2016, 4,7 milioane euro sunt bani de la statul român, nu pentru că statul român face cadouri sau este afacerist. Dar acei bani vor genera 28 milioane de euro la bugetul de stat din care 10,5 milioane doar la bugetul de pensii, prin CAS pe salarii. Această schemă de ajutor nu este dedicată acestei fabrici. Din 2008 şi până în 2013, guvernele României au pus la dispoziţie ajutoare de stat de 770 milioane de euro din totalul unor investiţii de 3,1 miliarde de euro. Asta a creat condiţiile de creştere a exporturilor inclusiv în perioada de criză. Din cei 770 milioane de euro ajutoare de stat date investitorilor români şi străini, s-au plătit doar 320 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că investiţiile nu sunt terminate, iar potenţialul industrial al României este în creştere. Prin neplata integrală a ajutoarelor de stat pe care Guvernul le-a aprobat, există resursă ca investiţiile să crească şi să se creeze locuri de muncă", a spus Traian Băsescu
Preşedintele a precizat că principalul mesaj pe care vrea să îl transmită investitorilor este că pot avea încredere în România.
"Este principalul mesaj pe care vreau să vi-l dau, şi anume acela că puteţi avea încredere în România. În mod cert, aici se vor crea şi locuri de muncă şi, uşor-uşor, după această criză năprasnică din perioada 2009 - 2010, chiar şi 2011, economia României devine tot mai performantă, tot mai competitivă", a spus Băsescu.
Compania TRW este liderul mondial în furnizarea echipamentelor de securitate pentru automobile.