x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu, un ghimpe pentru primarul Nichita

Băsescu, un ghimpe pentru primarul Nichita

de Cristinel C. Popa    |    28 Apr 2010   •   00:00

Întâlnirea de la Iaşi a preşedintelui Traian Băsescu cu studenţii basarabeni a debutat cu o întârziere şi chiar cu un mic scandal, după ce aproape 200 de tineri, care nu au mai încăput în sala în care urmau să vină şeful statului român şi omologul său din Republica Moldova, au cerut să fie primiţi. "Vrem să intrăm", "Vrem să intrăm", au scandat aceştia în faţa Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi, în a cărei aulă fusese programată întâlnirea celor doi preşedinţi cu studenţii.

Preşedinţii au fost aşteptaţi şi de miniştri din cele două ţări, de autorităţi locale şi judeţene, dar şi de rectorul Universităţii, prof. Vasile Işan, care a ţinut o alocuţiune de bun venit. Işan a amintit că faptul că tinerii basarabeni studiază în România este o veche tradiţie, accentuată mai ales după 1990. Rectorul a spus şi că el însuşi a avut ca student un tânăr moldovean care acum a ajuns guvernatorul Băncii Centrale din Republica Moldova.

La rândul său, preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a mulţumit pentru întreaga vizită şi a spus că s-a simţit în România ca la el acasă. Ghimpu a spus că, în afara celor 100 de milioane de lei pe care România i le-a promis ţării sale, faptul că a mărit numărul tinerilor moldoveni pe care îi şcolarizează, de la 2.100 la 5.000, este cel mai mare ajutor.

De altfel, preşedintele moldovean a îndemnat studenţii basarabeni să vină la studii în România ca apoi să se întoarcă şi să pună umărul la restructurarea economiei din ţara natală. "Dreptul de a face studii este cel mai mare ajutor pe care ni-l dă România". Ghimpu a subliniat că el însuşi are doi nepoţi la studii în România. Dina Gaşcu şi Lucian Ghimpu.

La rândul său, Băsescu a remarcat că participă prima oară la o întâlnire numai cu studenţi basarabeni, aşa că nu s-a putut abţine să nu mulţumească pentru sprijinul acordat la alegerile din decembrie 2009. "Din 1992 şi până acum, 40.000 de tineri au beneficiat de studii în România. Avem datoria să ajutăm cele patru milioane de români de peste Prut să se integreze o dată cu noi în UE", a spus Băsescu, el precizând că are ca obiectiv să mărească numărul de cetăţenii acordate lunar moldovenilor de la 5.300, câte au fost luna trecută, la 10.000.

"Educaţia este cheia evoluţiei pozitive a Moldovei şi este singura care poate substitui lipsa resurselor naturale". Atunci când unul dintre studenţi a ridicat problema integrării prin infrastructură, înainte de cea în UE, Băsescu a replicat scurt: "Acquis-ul comunitar dat moldovenilor este un mare lucru". La finalul întâlnirii, preşedintele României nu s-a putut abţine să nu stârnească o dispută cu primarul Iaşului, Gheorghe Nichita.

Băsescu a atras atenţia că de atâta timp nu se găseşte un sediu pentru un consulat la Iaşi şi l-a întrebat direct pe Nichita dacă are vreo soluţie. După ce i-a dat în cele din urmă cuvântul, primarul, aflat în sală, a dat de înţeles că încă nu s-a găsit, la care Băsescu l-a trimis, şcolăreşte, înapoi în sală.

×
Subiecte în articol: observator