ANPC a desfășurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acțiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existența la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA.
Au fost verificate cele patru fabrici deținute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanța și Târgu Mureș, precum și distribuitorii acestuia.
Cele patru loturi identificate au fost loturile 152, 156, 173 și 177, însumând 1.854.180 sticle distribuite.
Sticlele de bere cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora, identificate de echipele de control, au fost retrase de la comercializare.
În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat sancțiuni operatorului economic. A fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 65.000 lei și s-a luat măsura retragerii de pe piață a produselor cu abateri (cele 4 loturi), precum și dovada retragerii (a cantității retrase) și a distrugerii acesteia.
Până la data de 16 august 2024, au fost returnate de pe piață, către producător, 323.795 sticle cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora.
ANPC avertizează consumatorii ca, în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziționată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să se adreseze comerciantului pentru a-i fi înlocuit produsul sau pentru a i se rambursa contravaloarea acestuia. În cazul în care comerciantul refuză acest demers, consumatorul poate depune o reclamație la ANPC.