x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Brigada Rutieră Bucureşti: Accident cu doi răniţi pe bulevardul Iuliu Maniu

Brigada Rutieră Bucureşti: Accident cu doi răniţi pe bulevardul Iuliu Maniu

30 Iun 2019   •   13:03
Brigada Rutieră Bucureşti: Accident cu doi răniţi pe bulevardul Iuliu Maniu

Două persoane au fost transportate la spital duminică după ce au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc pe bulevardul Iuliu Maniu, a informat Brigada Rutieră Bucureşti.

Potrivit sursei citate, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 54 ani, care se deplasa pe bulevardul Iuliu Maniu, dinspre intersecţia cu strada Lujerului, la intersecţia cu strada Dealul Tugulea, ar fi efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure, din primele date, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sensul opus.

În urma accidentului, ambii conducători auto au suferit leziuni, fiind transportaţi la spital.

În urma accidentului, traficul rutier a fost deviat pe bulevardul Iuliu Maniu, fiind reluat la finalizarea cercetărilor la faţa locului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident iuliu maniu