x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti: Luminile de Sărbători vor fi aprinse la 29 noiembrie

Bucureşti: Luminile de Sărbători vor fi aprinse la 29 noiembrie

23 Noi 2014   •   18:20
Bucureşti: Luminile de Sărbători vor fi aprinse la 29 noiembrie

Primăria Capitalei va da startul iluminatului de Sărbători mai devreme cu o săptămână decât a făcut-o în ultimii ani. Dacă startul iluminatului se dădea de obicei de moş Nicolae, anul acesta se va da în ajun de Sfântul Andrei, sâmbătă, 29 noiembrie. Şi aceasta pentru că tot pe 29 noiembrie,  timp de o lună, între orele 10:00 şi 22:00, târgul de Crăciun al Capitalei - Bucharest Christmas Market- îşi deschide oficial porţile tuturor celor care vor să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă şi să se bucure alături de cei dragi de spectacole de muzică populară, colinde, trupe cunoscute, de tradiţiile şi obiceiurile din toate zonele ţării ce marchează sărbătorile de iarnă, intrarea fiind liberă. Bucharest Christmas Market va fi organizat în două zone simbol ale Capitalei, Piaţa Universităţii (esplanada cu statui) şi Parcul Cişmigiu. Cele 100 de căsuţe vor transforma centrul Bucureştiului într-un sat magic al sărbătorilor de iarnă, decorat cu peste 14 tone de cetină, precum şi tradiţionalul brad de Crăciun, de 16 metri, decorat cu acadele, clopoţei şi luminiţe. Copiii din Bucureşti şi nu numai sunt aşteptaţi în târgul de la Universitate unde îl vor întâlni pe Moş Crăciun într-o căsuţă special amenajată. Cei mici pot lăsa scrisorile pentru Moşul la cutia poştală a acestuia, într-un loc special amenajat. Pe scena Bucharest Christmas Market vor avea loc o serie de spectacole ce reunesc pe aceeaşi scenă artişti de renume din toate genurile muzicale, noutatea din acest an fiind concertul din 1 Decembrie, dedicat Zilei Naţionale a României.  Bucharest Christmas Market are, ca în fiecare an, şi o componentă socială, în cadrul Târgului desfăşurându-se Campania "Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun" organizată de Primăria Municipiului Bucureşti prin "creart", în parteneriat cu Asociaţia SOS Satele Copiilor România. Totodată, vizitatorii pot face donaţii de cărţi şi jucării, zilnic, până pe 26 decembrie 2014, la Casa lui Moş Crăciun, unde organizatorii au amenajat o urnăspecială pentru campania umanitară. (G.A.)



 




×