„În vederea consolidării Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, angajații din administrația publică centrală, cu prioritate cei din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe, beneficiază de suportarea cheltuielilor pentru taxa de viză de către angajator sau, după caz, de decontarea acesteia, în condițiile legii, pentru orice tip de viză SUA, pe orice tip de pașaport, pe bază de documente justificative, fără a fi necesară o invitație sau fără efectuarea unei misiuni. Aceasta prevedere aprobată de Guvern în ședința din 8 februarie 2024 se regăsește în HOTĂRÂRE nr. 518 din 10 iulie 1995privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar cu modificările și completările ulterioare”, a transmis joi Guvernul.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a răspuns unor întrebări pe această temă.
„S-a făcut apel la această disponibilitate pentru că din acest strat de funcționari publici și de anagajați ai sistemului bugetar există și foarte multe deplasări în SUA pe baza parteneriatelor pe care le avem și a contactelor pe care le avem. Un criteriu pentru acordarea vizei este stabilirea, dovedirea unor legături sociale și economice cu țara de origine, iar această categorie de angajați din sistemul bugetar, acești angajați pot dovedi foarte ușor și foarte concret și foarte solid din punct de vedere al punctajului consular pe care îl cer americanii aceste legături, ceea ce sporește șansele de acordare a vizei”, a spus Constantin.
El a explicat că un criteriu tehnic pe care SUA îl impun tuturor țările invitate să adere la Visa Waiver și anume o rată de refuz a vizelor de sub 3%.
„Având un volum cu șanse mari de succes crește automat șansa României de a îndeplini acest criteriu. (...) În spatele acestei decizii stă un mecanism care dorește să accelereze șansele României de a obține pentru toți românii includerea în program”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
(sursa: Mediafax)