Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat 13 cetăţeni din Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în Germania, cu sprijinul a doi cetățeni ucraineni.
Incidentul a avut loc în județul Satu Mare. Polițiștii de frontieră au observat pe direcția localității de frontieră Horea, lângă un microbuz aflat în staționare, un grup de persoane. La apropierea polițiștilor de frontieră, grupul s-a dispersat, îndreptându-se spre frontiera cu Ungaria.
Polițiștii de frontieră au somat persoanele, au executat șase focuri de avertisment în plan vertical și au reținut persoanele. Grupul era format din 13 persoane, opt bărbați și cinci femei. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei 13 cetățeni cu vârste cuprinse între 10 și 51 de ani sunt din Turcia.
Pe timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au mai reținut doi cetățeni ucraineni, care aveau rolul de a călăuzi migranții pentru a trece ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Germania.
În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru 11 cetățeni străini (doi dintre copii nu răspund penal) și de trafic de migranți pentru cei doi cetățeni ucraineni. La finalizarea cercetărilor, cei 13 cetățeni turci au fost predați lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări. Cei doi cetățeni ucraineni au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
(sursa: Mediafax)