x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La ce sumă se ridică premiul pentru loteria bonurilor fiscale

La ce sumă se ridică premiul pentru loteria bonurilor fiscale

15 Mai 2015   •   13:07
La ce sumă se ridică premiul pentru loteria bonurilor fiscale

 Peste 18.200 de bonuri fiscale care au caracteristicile extrase la prima Loterie a bonurilor fiscale, organizată pe 13 aprilie, au fost depuse la sediile ANAF din întreaga ţară pentru a revendica premiul.

Numărul total de cereri depuse este de 18.215, iar cele mai multe sunt în Bucureşti, Cluj şi Braşov. La polul opus se situează judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov. 

În cazul în care toate bonurile sunt validate, câştigul la loterie ar fi de 54,9 lei, având în vedere că suma totală pusă în joc este de un milion de lei. 

Astfel, în Capitală au fost depuse 2.348 de cereri de către persoanele care au avut bonuri fiscale emise pe 7 februarie, cu valori între 6 lei şi 6,99 lei, cele mai multe în Sectorul 6 (512 solicitări), urmat de Sectorul 2 (429), Sectorul 4 (415 soliciăari), Sectorul 3 (399 solicitări), Sectorul 5 (338 solicitări) şi Sectorul 1 (255 solicitări). 

La Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj s-au înregistrat 1.025 de cereri, în Braşov au fost depuse 888 de cereri, la Iaşi - 767 cereri, Hunedoara - 709 cereri şi în Constanţa - 684 cereri. 

Cele mai puţine solicitări de revendicare a premiului la loterie au fost depuse la administraţiile ANAF din Giurgiu (105), Călăraşi (113), Ilfov (150), Mehedinţi (154) şi Harghita (170). 

Următoarea extragere ocazională va fi organizată în luna iunie 2015, pentru bonurile fiscale emise în lunile aprilie şi mai 2015. 

'Precizăm că în luna mai nu a fost programată nicio extragere. Conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din data de 30 ianuarie 2015, prima extragere lunară va fi organizată în luna iulie 2015. În iulie 2015 vor participa la extragere bonurile emise în luna iunie 2015', precizează Ministerul Finanţelor. 

În acelaşi timp, instituţia anunţă că va modifica modalitatea de organizare şi selecţie a câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale pentru a asigura premii mai consistente posesorilor bonurilor câştigătoare.
agerpres.ro

×