x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cătălin Spătaru, "regele asfaltului din Argeş", căutat în cazul privind evaziunea fiscală. Se pare că acesta a părăsit deja ţara

Cătălin Spătaru, "regele asfaltului din Argeş", căutat în cazul privind evaziunea fiscală. Se pare că acesta a părăsit deja ţara

de Mediafax    |    26 Feb 2012   •   10:10

Omul de afaceri Catalin Spataru, supranumit "regele asfaltului din Arges", este cautat de anchetatori in cazul privind evaziunea fiscala si spalarea de bani, in care prejudiciul a fost estimat la 20 de milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au precizat ca omul de afaceri Catalin Spataru ar fi parasit deja Romania.

Spataru este vizat in dosarul in care, in aceasta dimineata, au fost facute 30 de perchezitii la locuinte din Strehaia, din judetul Hunedoara, din municipiile Cluj si Timisoara, precum si din judetul Arges. Catalin Spataru este finul sefului IPJ Valcea, Ion Stoica, fost secretar general al MAI si fost sef al IPJ Arges, potrivit surselor citate.

Anchetatorii urmeaza sa audieze 34 de persoane vizate in acest caz, suspectate de evaziune fiscala si spalare de bani. La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinti au fost aduse deja pentru audieri 25 de persoane, in urma perchezitiilor din Strehaia.

In urma perchezitiilor la domiciliile acestora din Strehaia au fost ridicate trei seifuri, mai multe arme, precum si cinci masini de lux, printre care un Lexus si un BMW X5.

Surse judiciare au declarat ca in ancheta este vizat si Petrica Toma, din Hunedoara, fost comisar sef la Garda Financiara, proprietarul Hotelului Roman din Herculane, acesta urmand sa fie audiat de procurori la DIICOT Mehedinti. La locuinta acestuia anchetatorii au gasit aproximativ 600.000 de lei.

Seful SCCO Mehedinti, subcomisar Petri Althamer, a confirmat ca Petrica Toma a fost ridicat de anchetatori de la domiciliul sau din Hunedoara si urmeaza sa fie adus la audieri la sediul DIICOT Mehedinti.

×