Parlamentarul Cătălin Voicu a pierdut ieri prima şansă de eliberare din arestul preventiv ca urmare a cererii de eliberare sub control judiciar. Verdictul poate fi atacat cu recurs. Tot ieri, completul de nouă judecători a judecat recursul declarat de Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic împotriva arestării lor. Instanţa a rămas în pronunţare.
În declaraţia dată ieri instanţei supreme, cu speranţa că va convinge completul să dispună eliberarea lui din arestul preventiv, parlamentarul PSD Cătălin Voicu a folosit tot ceea ce avea la îndemână pentru a se apăra. Fie a contestat valabilitatea şi corectitudinea interceptărilor convorbirilor incriminatorii, fie a vorbit despre imprecizii ce ar fi fost săvârşite de anchetatori (exemplificând cu faptul că cei 60.000 de euro nu i-ar fi împrumutat de la Căşuneanu, ci de la un alt om de afaceri, căruia i-a şi returnat între timp, ca şi ceilalţi 200.000 de euro pe care spune că i-a returnat cu martori).
Ba a tunat şi fulgerat că este nevinovat şi că ar sta la puşcărie pentru că nu trebuie să se vadă dezastrul din ţară propagat de conducere, ba a rugat instanţa să înţeleagă cât de greu îi este familiei sale (soţie, copii, părinţi) după linşajul public la care a fost supus. Fie a atacat actuala conducere a ţării că a furat alegerile, fie a readus în atenţie cazul răpirii celor trei jurnalişti români la Bagdad, acuzând ilegalităţi în plata recompensei.
Ba a dat vina pe DNA şi pe SRI pentru scurgerile de informaţii către presă, fie s-a dezvinovăţit că nu a încercat niciodată să zădărnicească aflarea adevărului. "Un singur om mă vrea arestat şi nu înţeleg de ce procurorii nu anchetează cum în cazul răpirii din Irak (...), unde zeci de milioane de euro au plecat din România în Irak şi au ajuns în conturile Poliţiei irakiene şi doar puţin peste un milion de euro în conturile răpitorilor", a spus Voicu.
"Un singur om mă vrea în arest şi nu m-a vrut la Interne, iar DNA îl reprezintă, nu eu vorbesc la Palatul Cotroceni pe telefoane", a conchis, scurt, Voicu, fără a spune cu nume şi prenume la cine face referire. Politicianul a spus instanţei că, având în buzunar condamnarea opiniei publice, a venit la instanţă ca la ultima redută, sperând să i se facă dreptate. A pierdut.
COSTINIU ŞI CĂŞUNEANU, ARESTAŢI ŞI DIN CAUZA STATUTULUI SOCIAL
În motivarea instanţei supreme privind arestarea judecătorului Costiniu şi a oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, magistraţii arată că "o carieră profesională şi socială de succes nu poate fi motiv de diferenţiere în aplicarea legii". Instanţa a reţinut că atât judecătorul Florin Costiniu, ca magistrat al Înaltei Curţi, cât şi Costel Căşuneanu, ca important om de afaceri, prin condiţia educaţională, profesională şi materială, apar în ochii celorlalţi membri ai societăţii civile ca fiind adevărate repere, etaloane.
Tocmai acest statut al fiecăruia ar fi trebuit să-i oprească de la a comite fapte penale. Instanţa mai arată că actul unui important om de afaceri de a-şi rezolva problemele prin coruperea magistraţilor tulbură "grav şi profund opinia publică, generând o reacţie de insecuritate, frământări, luări de poziţie, neîncredere în sistemul judiciar şi în corpul judecătorilor".
Prin lăsarea în libertate a celor trei "se creează convingerea că legea se opreşte şi nu are eficienţă în faţa acestor persoane", se arată în motivarea arestării celor trei inculpaţi. În motivarea judecătorilor se invocă şi convorbirile telefonice purtate de Costiniu şi Căşuneanu, folosirea unui limbaj disimulat, ca şi faptul că probele ar arăta că într-adevăr au fost comise infracţiunile pentru care sunt acuzaţi. Recursul împotriva arestării a fost judecat ieri de completul de nouă judecători al instanţei supreme, bătălia dintre acuzare şi apărare desfăşurându-se pe parcursul mai multor ore. Instanţa a rămas în pronunţare.
Tot ieri, magistratul Florin Costiniu a fost suspendat din funcţia de judecător prin verdictul Consiliului Superior al Magistraturii.
Citește pe Antena3.ro