x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Bistroe - Guvernatorul Deltei ucrainene a fost dat disparut

Cazul Bistroe - Guvernatorul Deltei ucrainene a fost dat disparut

28 Dec 2004   •   00:00

Unul dintre oponentii din interior ai canalului ucigas Bistroe, guvernatorul Deltei ucrainene, este dat disparut de aproape doua luni. Ultima data cand s-a stiut ceva despre el a fost in noiembrie, cand politia a perchezitionat sediul din Valkovo al administratiei deltei ucrainene.


ALEXANDRU NASTASE

INGRIJORARE. La inceputul lunii noiembrie, zeci de organizatii neguvernamentale din intreaga lume si-au exprimat ingrijorarea fata de o actiune a politiei ucrainene, desfasurata la sediul din Valkovo al Administratiei Deltei ucrainene. In timpul perchezitiilor, care au durat mai multe ore, au fost verificate toate registrele institutiei, politistii cautand document cu document. Inclusiv cele nonfinanciare (intre care numeroase proiecte de management ecologic pentru redresarea Deltei ucrainene) si toate calculatoarele Administratiei. Computerele fusesera achizitionate cu fonduri de la Banca Mondiala, iar folosirea lor trebuia monitorizata si raportata forului mondial. Politistii au luat cu ei toate calculatoarele si documentele financiar-contabile. Atunci a fost ultima data cand s-a mai stiut ceva de guvernatorul deltei ucrainene, Alexandr Voloskevici.

NICI O INFORMATIE. De atunci, liniste totala. In luna decembrie, nici unul dintre numerele de telefon de la sediul Administratiei Rezervatiei nu a putut fi apelat. Incercarile internationale intreprinse de organizatii neguvernamentale si de protectia mediului au ramas fara nici un rezultat, neprimindu-se nici un raspuns din partea autoritatilor ucrainene. Aleksandr Voloskevici a fost una dintre vocile cele mai infocate care s-au opus, inca de la inceput, proiectului Bistroe. Guvernatorul a afirmat public in repetate randuri ca lucrarile sunt foarte nocive pentru Delta Dunarii. Voloskevici a protestat mai ales pentru modificarea, fara consultarea expertilor, a statutului zonelor protejate din Delta ucraineana.

×
Subiecte în articol: observator ucrainene